Frica de Domnul și păzirea Cuvântului

Primirea cu bucurie a Cuvântului este începutul, dar sămânța trebuie să aducă rod în răbdare. Îngrijorările o pot face neroditoare, iar necazul venit din pricina Cuvântului poate descoperi lipsa fricii de Domnul. „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul.” (Proverbe 9:10). Domnul Isus este înțelepciunea, iar începutul cunoașterii Lui este frica de Domnul.

„Frica de Domnul este un izvor de viață. Ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbe 14:27). Ea aduce sprijin și adăpost, merge împreună cu smerenia, iar răsplata lor este bogăția, slava și viața. În școala lui Hristos, smerenia, lepădarea de sine, umilința și supunerea merg înaintea slavei. Potrivit cu Isaia 11:1-3, plăcerea Domnului Isus este frica de Domnul; cine rămâne în El trebuie să trăiască asemenea Lui.

Există însă și o frică de datină omenească: Dumnezeu este cinstit cu buzele, dar inima rămâne departe de El. A socoti că numai tâlharii și hoții sunt lipsiți de frica lui Dumnezeu înseamnă a o mărgini la păcatele considerate foarte grave. Frica adevărată trebuie învățată. Popoarele așezate în Samaria, după îndepărtarea celor zece seminții răzvrătite, au fost învățate de un preot cum să se teamă de Domnul. Tot astfel, cei crescuți ca ortodocși, fără să fi cunoscut această frică, trebuie să o învețe.

În 1 Samuel 13, Saul se afla în strâmtorare: filistenii amenințau, Israel era lipsit de arme, poporul tremura și se împrăștia, iar Samuel întârzia. Saul a îndrăznit să aducă arderea de tot, motivând că nu se rugase Domnului. Deși făcea o lucrare pentru Dumnezeu, nu păzise porunca Lui. Frica omenească luase locul fricii de Domnul.

În 1 Samuel, capitolul 15, Saul a cruțat pe Agag și animalele cele mai bune, deși porunca cerea nimicirea deplină. El socotea că păzise Cuvântul și punea asupra poporului răspunderea pentru animalele păstrate spre jertfă. Dar ascultarea face mai mult decât jertfele. Neascultarea parțială rămâne vinovată, asemenea ghicirii, iar împotrivirea este asemănată închinării la idoli. Saul a recunoscut că se temuse de popor și îi ascultase glasul. Lepădând Cuvântul, a fost lepădat ca împărat.

Frica de Domnul trebuie aleasă. Nesocotirea sfaturilor și mustrărilor aduce roada propriilor umblete; primirea învățăturii și căutarea înțelepciunii ca pe o comoară duc la înțelegerea fricii de Domnul și la cunoștința lui Dumnezeu. Păzirea poruncii și a gurii înseamnă păzirea sufletului. Umblarea în neprihănire arată temerea de Dumnezeu, iar căile strâmbe Îl nesocotesc.

În Psalmul 25, David cere călăuzire și învățătură. Dumnezeu îi învață pe cei smeriți, dar stă împotriva celor mândri. El arată calea celor ce se tem de El; prietenia Lui este pentru ei. În Faptele Apostolilor, capitolul 10, primirea omului care lucrează în neprihănire și se teme de Dumnezeu nu depinde de neamul său.

Domnul Isus ne îndeamnă să ne temem de Cel care poate pierde sufletul și trupul în ghenă, nu de cei care ucid trupul. Această teamă privește păzirea Cuvântului. La chemarea lui Petru, oamenii au fost îndemnați la pocăință și botez, cu făgăduința darului Sfântului Duh; apoi stăruiau în învățătură, părtășie, frângerea pâinii și rugăciuni, fiind plini de frică.

În Filipeni 2:12-13, Pavel îndeamnă la ducerea mântuirii până la capăt cu frică și tremur, fiindcă Dumnezeu lucrează voința și înfăptuirea. Noe a ascultat cu teamă sfântă, iar Avraam a fost verificat prin aducerea lui Isaac. Să ne cercetăm și noi: iubirea față de Domnul Isus se arată prin păzirea Cuvântului Lui.